Integritate şi înţelepciune

Nu stă în puterea noastră întotdeauna de a fi iubiţi, însă depinde mereu de noi să nu fim dispreţuiţi.

Aplauzele şi lauda sunt lucruri de care ne-am putea foarte bine lipsi, însă faţă de un om integru şi înţelept au până şi nemernicii respect în adâncul inimii lor. Iar pentru a fi fericiţi nu avem nevoie de mai mult de vreo trei prieteni în lumea asta.

***

Traducere din germană din: Adolph Freiherr Knigge, Über den Umgang mit Menschen (Despre relaţiile umane), Partea a II-a, Capitolul 11: Despre comportamentul faţă de oameni în diferite relaţii speciale şi situaţii, [trad. ro: S. I. Zimmermann].

Anunțuri

Fiecare om valorează în această lume doar atât cât se valorifică însuşi

Fiecare om valorează în această lume doar atât cât se valorifică însuşi.

Aceasta este o vorbă de duh, un subiect vast care ar umple o întreagă carte despre esprit de conduite şi despre mijloacele de a-şi atinge scopul în lumea noastră; o vorbă, al cărei adevăr se bizuie pe experienţa tuturor timpurilor.

Această experienţă îl invaţă pe aventurier şi pe fanfaron, să se dea important în mulţime, să vorbească despre legăturile sale cu principi şi conducători, cu oameni, care nici nu ştiu măcar de existenţa lui, într-un ton care îi oferă – dacă nu mai mult – cel puţin o masă liberă şi intrarea în cele dintâi case.

Am cunoscut un om, care vorbea astfel despre relaţia sa apropriată cu împăratul Joseph şi cu principele Kaunitz, cu toate că eu ştiam cu certitudine, că aceştia de-abia îl cunoşteau după nume şi drept o minte neliniştită şi de batjocură. Însă acest individ, pentru că nimeni nu pusese întrebări mai exacte, îşi făcuse în scurt timp un aşa renume, că oamenii care intenţionau a se adresa Majestăţii Sale, Împăratului, venau mai întâi să îl consulte pe el. Mai apoi a scris cu atâta neruşinare unui oarecare om important din Viena amintindu-i în scrisoarea lui de ceilalţi prieteni aleşi ai săi, încăt deşi nu-şi atinsese scopul cererii sale, stoarse totuşi un răspuns politicos, de care se folosi mai departe excesiv.

Această experienţă îl face pe semidoct atât de impertinent, până într-a hotărî despre lucruri, despre care cu o oră în urmă auzise sau citise pentru prima oară, şi incă să hotărască în aşa fel, că nici modestul erudit nu cuteză nici să-l contrazică nici să-i pună întrebări în faţă, căpătuind astfel mecanismul guralivului.

Aceasta este experienţa datorită căreia, prostănacul parveneşte până în cea mai ridicată poziţie în stat, călcându-i pe cei mai merituoşi oameni la pământ şi negăsind pe nimeni care să-l pună la punct.

Ea este, prin care cei mai nefolositori şi strâmbi genii, oameni fără talent şi fără cunoştinţe, spirite hapsâne şi pline numai de aere înţeleg să se facă nelipsiţi pe lângă mai marii acestei lumi.

Ea este, care în cea mai mare parte determină renumele savanţilor, muzicienilor şi pictorilor.

Sprijinindu-se pe această experienţă, artistul străin cere pentru o operă o sută de galbeni, pe când cel autohton, lucrând-o de zeci de ori mai bine, ar vinde-o cu numai cincizeci. Dar ce folos, tânjim după operele străinului, el nu poate face faţă numeroaselor cerinţe şi la urmă lasă manopera în grija artistului autohton, vânzând bucata ulterior drept marfa ultramontană.

Bazându-se pe această experienţă, scriitorul îşi câştigă o recenzie favorabilă, scriind cu o neruşinare fără de seamăn în prefaţa celui al doile-a volum al plictisitoarei sale cărţi despre erudiţi şi învăţaţi, de a carei prietenie se bucură şi care i-au onorat primul volum cu laude.

Această experienţă îi dă investorului, care vrea şa împrumute bani fără să-i plăească înapoi, îndrăzneala, de a cere împrumutul cu asemenea tărie, încât bogatul cămătar se consideră a fi onoarat lăsându-se înşelat de primul.

Aproape toate felurile de rugăminţi pentru ocrotire şi promovare, care sunt prezentate în aceasta tonalitate, găsesc intrare liberă şi nu sunt refuzate – pe când dispreţul, înlăturarea şi neîmplinirea dorinţelor minore sunt mai întotdeauna recompensa clientului modest şi supus.

Această experienţă îl îndeamnă pe slujitor cât şi pe cel care primeşte ajutor să se facă atât de important în faţă stăpânul sau salvatorului său, încât acesta, pe cât oferă obligaţia, crede că este o mare fericire a aparţie unui asemenea om.

– Pe scurt: remarca că fiecare om nu valorează mai mult sau mai puţin decât atât cât se valorifică insuşi este panaceul universal pentru aventurieri, lăudăroşi, înfumuraţi şi capete seci pentru a înainta pe aceast glob pământesc – iar eu nu dau nici un sâmbure de cireaşă pe acest mijloc universal. –

Dar staţi! Să nu ne fie acea vorbă chiar de nici o valoare? Din contră, prietenii mei! Ne poate învăţa să nu descoperim niciodată fără nevoie şi fără menire slăbiciunile noastre economice, fizice, morale şi intelectuale. Deci fără a ne coborî la fudulie şi mincuină nemernică să nu neglijăm totuşi ocazia de a ne arăta din părţile noastre favorabile.

Aceasta nu trebuie să se întâmple intr-o manieră grosolană, chiar prea vizibilă, vanitoasă şi evidentă, căci altfel pierdem mai mult prin ea; dimpotrivă oamenii trebuie doar să bănuiască, să fie lăsaţi să-şi dea ei singuri seama că se ascunde mai mult în aparenţa noastra decât reiese la prima vedere. Dacă ne afişăm prea strălucit, trezim doar o atenţie mai exactă; celalţi găsesc îndată micile noastre greşeli, de care nici un pământean nu este liber, şi astfel strălucirea noastră ne piere subit.

Arată-te deci cu o anumită conştiinţă modestă a demnităţii interioare şi în primul rând cu conştiinţa adevărului şi a vredniciei strălucind pe fruntea ta! Dă dovadă de raţiune şi cunoştinţe unde ai prilejul! Nici atât de mult, încăt să stârneşti invidia şi pretenţiile, dar nici atât de puţin, încăt să fii trecut cu privirea şi să rămâi neauzit! Fă-te rar, făra a fi considerat nici singuratic, nici sfios dar nici arogant!

***

Adolph Freiherr Knigge: Über den Umgang mit Menschen (Despre relaţiile umane), Partea I, Capitolul 1: Observaţii generale şi reguli privind relaţiile umane, traducere din germană în româneşte de Silvia I. Zimmermann.