Fantezia ne pictează oamenii aşa cum i-am vrea noi

fantezia

Însă până şi dintre oamenii care îţi sunt asemenea ca poziţie socială, avere, vârstă şi calităţi,

doar pe prietenia îndelungată a acelora poţi conta, care nu sunt stăpâniţi de pasiuni josnice, înfocate sau stupide şi care nu îşi schimbă năravul după cum bate vâtul.

Cine se lasă pradă plăcerilor şi distracţiilor fără de frâu, cine sacrifică totul pentru râvne sălbatice, pentru voluptate, beţie şi blestematul joc; acela al cărui demon este cinstea falsă, aurul sau propria personă, cine este şovăitor în principii şi hotărâri, cine are un caracter care poate fi apăsat ca ceara în orice formă, acela îţi poate fi cel mult un bun companion, dar nu va fi niciodată un prieten durabil, credincios.

Îndată ce este vorba de renegare, de jertfire, de statornicie şi fermitate, un astfel de individ te va lăsa baltă; vei sta de unul singur şi te vei simţi înşelat, cu toate că te-ai înşelat tu singur alegând fără prudenţă.

Dar aşa se întâmplă adesea în viaţă, când fantezia ne pictează oamenii aşa cum am vrea noi mai bine să arate şi când la urmă descoperim cu supărare că natura nu a făurit originalul la fel precum pictura.

***

Traducere din germană din: Adolph Freiherr Knigge: Über den Umgang mit Menschen (Despre relaţiile umane),  Partea a II-a, Capitolul 6: Despre relaţia între prieteni, traducere din germană în româneşte de Silvia I. Zimmermann.

Anunțuri

Pe hârtie omul arată altfel decât în natură

Nu conchide caracterul moral al unui erudit după conţinutul scrierilor sale. Pe hârtie omul arată deseori cu totul altfel decât în natură.

Şi acest fapt nu este chiar aşa de rău în sine. La masa de scris, unde putem alege cea mai liniştită stare de spirit, când nici o turbulenţă emoţională nu ne scoate din fire, se pot da minunate sfaturi de morală, care mai apoi în lumea reală, unde excitarea, surpriza şi seducerea ne hăiţuiesc încolo şi-ncoace, nu pot fi urmate cu aceaşi uşurinţă.

Deci să nu credem, bineînţeles, că omul care predică morala, este şi un model de morală, ci să şi cugetăm că rămâne totuşi un om.

Îi putem cel puţin mulţumi că ne avertizează de greşeli, chiar dacă el insuşi nu este atât de puternic să ocolească aceste greşeli, şi ar fi nedrept să îl numim din această cauză un ipocrit (deşi ar fi la fel de nedrept să prezicem fără dovadă că ar face contrariul celor ce ne predică, ori ar trebui să formulăm cuvintele noastre altfel decât sună).

Pe altă parte nu trebuie să privim principiile pe care un scriitor le pune în gura persoanelor create de el ca fiind şi personal ale lui, şi nici nu trebuie să-l facem astfel pe om răutăcios ori vicios ori mizantrop, doar pentru că, suscitat de fantezia lui bogată şi de focul lui, ne arată câte un caracter meschin plin de strălucire sau ne descrie o scenă voluptuoasă în culori vii sau îşi bate joc cu amărăciune de prostie.

Ar fi mai bine dacă s-ar abţine de la asta, însă doar de aceea nu este un om rău – iar precum cu stomacul gol se pot zugrăvi mese împărăteşti, astfel cunosc şi eu poeţi care cântă vinul şi plăcerile lumeşti şi sunt cei mai ponderaţi şi caşti oameni; cunosc scriitori care descriu mârşăvii îngrozitoare în deplină concordanță cu adevărul şi totuşi în faptele lor dau dovadă de onestitate şi blândeţe; cunosc în sfârşit satirici plini de iubire faţa de semenii lor şi de binevoinţă.

***

Traducere din germană din: Adolph Freiherr Knigge: Über den Umgang mit Menschen (Despre relaţiile umane), ediţia a XVI-ea, Hannover: Hahn’sche Buchhandlung, 1878, S. 273, Partea a III-a, Capitolul 5: Despre relaţia cu erudiţi şi artişti, traducere din germană în româneşte de Silvia I. Zimmermann.