Integritate şi înţelepciune

Nu stă în puterea noastră întotdeauna de a fi iubiţi, însă depinde mereu de noi să nu fim dispreţuiţi.

Aplauzele şi lauda sunt lucruri de care ne-am putea foarte bine lipsi, însă faţă de un om integru şi înţelept au până şi nemernicii respect în adâncul inimii lor. Iar pentru a fi fericiţi nu avem nevoie de mai mult de vreo trei prieteni în lumea asta.

***

Traducere din germană din: Adolph Freiherr Knigge, Über den Umgang mit Menschen (Despre relaţiile umane), Partea a II-a, Capitolul 11: Despre comportamentul faţă de oameni în diferite relaţii speciale şi situaţii, [trad. ro: S. I. Zimmermann].

Anunțuri

Fantezia ne pictează oamenii aşa cum i-am vrea noi

fantezia

Însă până şi dintre oamenii care îţi sunt asemenea ca poziţie socială, avere, vârstă şi calităţi,

doar pe prietenia îndelungată a acelora poţi conta, care nu sunt stăpâniţi de pasiuni josnice, înfocate sau stupide şi care nu îşi schimbă năravul după cum bate vâtul.

Cine se lasă pradă plăcerilor şi distracţiilor fără de frâu, cine sacrifică totul pentru râvne sălbatice, pentru voluptate, beţie şi blestematul joc; acela al cărui demon este cinstea falsă, aurul sau propria personă, cine este şovăitor în principii şi hotărâri, cine are un caracter care poate fi apăsat ca ceara în orice formă, acela îţi poate fi cel mult un bun companion, dar nu va fi niciodată un prieten durabil, credincios.

Îndată ce este vorba de renegare, de jertfire, de statornicie şi fermitate, un astfel de individ te va lăsa baltă; vei sta de unul singur şi te vei simţi înşelat, cu toate că te-ai înşelat tu singur alegând fără prudenţă.

Dar aşa se întâmplă adesea în viaţă, când fantezia ne pictează oamenii aşa cum am vrea noi mai bine să arate şi când la urmă descoperim cu supărare că natura nu a făurit originalul la fel precum pictura.

***

Traducere din germană din: Adolph Freiherr Knigge: Über den Umgang mit Menschen (Despre relaţiile umane),  Partea a II-a, Capitolul 6: Despre relaţia între prieteni, traducere din germană în româneşte de Silvia I. Zimmermann.

Este bine să deplângem altora amărăciunile noastre?

Nici un principiu nu mi se pare mai lipsit de stil şi mai nedemn faţă de o inimă simţătoare decât: că ar fi o alinare să ai în nenorocire însoţitori sau oameni suferind alături de tine.

Nu ajunge să suferi singur în convingerea că în această lume există la fel de mulţi oameni drepţi şi buni precum noi şi care nu au nici ei mai puţină povară de purtat? Trebuie oare să mărim numărul acestor suferinzi cu orice preţ, forţănd pe alţii să poarte şi povara noastră, fără insă a ne uşura prin aceasta? Căci să nu se spună că ar fi o uşurare să ne delectăm cu suferinţa noastră! Numai pentru unele muieri bătrâne, nu însă şi pentru un bărbat cu minte poate insemna o asemenea palăvrăgeală o alinare.

Am discutat aceasta şi în primul capitol: dacă oare este bine să deplângem altora amărăciunile noastre? Acolo răspunsesem la această întrebare, că doar atât cât ne învaţă înţelepciunea universală şi prudenţa; în relaţia cu prietenii însă, despre care este vorba aici, trebuie să ne impună fineţea simţirii să ascundem situaţia noastră neplăcută pe cât posibil faţă de prietenii care iau cu sensibilitate şi simţire parte la destinul nostru. Eu spun: pe cât posibil; căci pot fi situaţii în care nevoia inimii presate de a se descărca este prea mare iar cerinţele dragi ale prietenului, care ne citeşte necazul pe faţă, sunt prea intense, încât ar deveni o tortură pentru noi sau o jignire pentru aproapele nostru să tăcem în continuare. În restul cazurilor este mai bine să menajăm liniştea prietenului nostru precum şi a noastră.

Se înţelege însă de la sine că nu este vorba aici de acele ocazii, unde sfatul lui şi ajutorul lui ne pot salva. – Ce ar fi prietenia, dacă am tăcea atunci?

***

Traducere din germană din: Adolph Freiherr Knigge: Über den Umgang mit Menschen (Despre relaţiile umane),  Partea a II-a, Capitolul 6: Despre relaţia între prieteni, traducere din germană în româneşte de Silvia I. Zimmermann.